Oltenia - Regiune Istorica
Teritoriul dintre fluviul Dunărea, râul Olt şi Carpaţii Meridionali, provincia istorică Oltenia (cu o serie de oraşe importante cum ar fi Craiova, Târgu Jiu şi Drobeta-Turnu Severin) este Dispusă pe trei zone de relief care se succed de la nord spre sud: la nord versantul sudic al Munţilor Valcan şi Parâng şi versantul sud-estic al Munţilor Godeanu şi Mehedinţi, în centru Subcarpaţii Olteniei, Podişul Getic şi depresiunea intracoliniară Târgu Jiu, iar la sud Câmpia Olteniei. Clima este temperat continentală. Zona subcarpatică a Olteniei dispune de obiective turistice cum ar fi: staţiunile balneoclimaterice Olăneşti, Călimăneşti Căciulata, Govora, Voineasa, Mânăstirea Horezu, Mânăstirea Cozia, peşterile Muierii şi respectiv Polovragi şi oraşul Târgu Jiu cu celebrele opere de notoritate internaţională ale marelui sculptor român Constantin Brâncuşi ("Masa tăcerii", "Poarta sărutului" şi "Coloana Infinitului"). Pe şoseaua de la Târgu Jiu spre Drobeta-Turnu Severin, merită a fi vizitate; frumoasa mânăstire Tismana, grupul de peşteri de la Closani, ruinele vestitului pod de peste Dunăre, construit de Apolodor din Damasc în anii 103-105 d.Chr. din apropierea oraşului Drobeta-Turnu Severin, castrul şi termele romane din aceeaşi zonă de pe timpul domniei împăratului Hadrian şi complexul hidroenergetic Porţile de Fier I de la graniţa cu Serbia.
WebSite: www.celendo.eu si Domenii Parcate (alias): www.e-turism.com , www.infotourism.eu , www.celendo.asia , www.celendotravel.com , www.celendo.ro , www.celendo.net , www.celendo.org , www.celendo.mobi , www.celendo.info , www.celendo.com.ro , www.celendointer.net , www.celendointer.com , www.efair.ro , www.emybook.ro , www.infoeu.ro
WebCelendo: www.webcelendo.com , www.celendo.co , www.celendo.tel , www.celendo.us , www.celendo.cn , www.celendo.ru , www.celendo.co.uk , www.descoperaromania.com , www.descopera-romania.com , www.romaniahotelguide.com , www.hotel-guide.ro
SubDomenii: hartiromania.celendo.ro , mapsromania.celendo.eu , brandengine.celendo.ro , bucovina.celendo.ro , isushristos.celendo.ro , pasti.celendo.ro , sabinbalasa.celendo.ro , regiuniistorice.celendo.ro , revelion.celendo.ro , viscri.celendo.ro
Publicitate Celendo®: Arta / Cultura / Educatie , Comert / Afaceri / Bani , Constructii / Imobiliare , Contabilitate , Diaspora , Fonduri Europene / EU , Harti / Geografie , Interes Public / Politica , Juridice / Legislatie , Mass Media , Medicale / Sanatate , Personale / Bloguri , Religie / Spirit , Felicitari Sarbatori , Servicii Web / Internet / Calculatoare , Turism / Agentii / TurOperatori / Hotel / Pensiuni / Divertisment , Video , Imagini Publicitare , Imagini Publicitare Celendo , Kia Sorento - Ideal Car Travel , Diverse , Divertisment
BinderBubi Hotel 5* Sighisoara Romania Celendo
Centrul Medical Focus - Turism Medical - Romania Celendo
Ceramica Neagra de Marginea Romania Celendo
Geralds Hotel 4* - Radauti Bucovina Romania Celendo - Vino sa vezi !
Ghid Hotelier Bucuresti
Ghid Hotelier Constanta
Ghid Hoteluri - Romania
Ghid Pensiuni - Romania
Ghid Turistic Platforma Bran Brasov
Ghid Vile si Moteluri - Romania
Golden Tulip Mamaia Hotel & Zeen Band - Romania Celendo
Harti Romania & Harta Turistica si Rutiera a Romaniei
Manastirea Barsana Maramures Romania Celendo
Manastirea Constantin Brancoveanu - Sambata de Sus - Brasov
Manastirea Sinaia Prahova Romania Celendo
Manastiri Romania
Mass Media - Reviste - Ziare - Cultura - TV - Fonoteca de Aur Romania
Minuni Naturale Romania
Moldova - Provincie Istorica
Muntenia - Provincie Istorica
Partii Schi / Ski din Judetele Romaniei - Ghid Turistic
Patrimoniul Cultural Romania
Pensiunea Valcan 4* - Vatra Moldovitei Bucovina Romania Celendo
Regiuni Istorice - Banat
Regiuni Istorice - Bucovina
Regiuni Istorice - Crisana
Regiuni Istorice - Dobrogea
Regiuni Istorice - Maramures
Regiuni si Provincii Istorice ale Romaniei
Scurta Istorie a Romanilor
Sibiu Capitala Culturala Europeana 2007 - Romania Celendo
Sighisoara Oras Muzeu Romania Celendo
Situare Geografica - Romania
Totul Despre Romania & Traditii si Obiceiuri Romanesti
Transilvania - Provincie Istorica
TravelMix - Televiziune Nationala de Turism - Romania
Turistul anonim
Vega Hotel 5***** Mamaia Constanta Romania Celendo
Video Romania